Creşterea productivităţii muncii

Productivitatea muncii reprezintă un indicator sintetic de bază care ilustrează eficienţa muncii. Accelerarea ritmului de creştere a productivităţii muncii este legată de înţelegerea conţinutului şi semnificaţiei sale, a factorilor prioritari de influenţă şi a modului de valorificare. Sporirea productivităţii muncii reducerea sistematică a cheltuielilor de muncă vie, ceea ce contribuie direct la micşorarea costurilor şi sporirea eficienţei muncii desfăşurate.

Dintre căile de mărire a productivităţii muncii mai importante sunt:

  • automatizarea, robotizarea, promovarea tehnicilor noi – coordonate esenţiale ale progresului tehnic contemporan, acestea atrag după sine sporirea productivităţii deoarece asigură obţinerea unei productivităţi mai mari cu aceleaşi cheltuieli de muncă, favorizează diminuarea celorlalte cheltuieli pe produse în general, realizarea de economii.
  • înnoirea producţiei – prin perfecţionarea carcateristicilor constructive, funcţionale, estetice, ergonomice, în vederea satisfacerii la un nivel înalt calitativ are implicaţii şi asupra creşterii productivităţii muncii. Maşinile şi utilajele se înnoiesc la 5-6 ani în medie. Menţinerea în fabricaţie a unor produse cu un nivel tehnic scăzut, realizate cu tehnologii învechite conduce la scăderea gradului de competitivitate.
  • perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii – reprezintă un proces complex, cu caracter dinamic şi de continuitate, care presupune adaptarea de către conducerile unităţilor economice a unui ansamblu de măsuri şi folosirea de metode şi tehnici stabilite pe baze de studii şi calcule tehnico-economice, care ţin seama de noile descoperiri ale ştiinţei, în cadrul asigurării unui cadru optim funcţional, de folosire de către personalul ocupat a factorilor de producţie, în astfel de producţii cantitative şi calitative care să asigure utilizarea maximă a lor şi creşterea pe această bază a productivităţii muncii. Asigurarea unor fluxuri continue de fabricaţie, sincronizarea efectuării în timp a diferitelor activităţi, încărcarea optimă a utilajelor, folosirea raţională a timpului de lucru, organizarea în condiţii optime a activităţilor cu caracter auxiliar, îmbunătăţirea activităţii de reparaţie şi întreţinere, asigurarea energiei necesare, aprovizionarea cu scule şi dispozitive a locurilor de muncă, perfecţionarea activităţii de transport intern şi depozitare, pregătirea de noi produse sau perfecţionarea celor existente (conceperea unor modele superioare atât în faza de proiectare şi execuţie a produselor, cum ar fi extinderea informaticii în proiectare), programarea producţiei, (folosirea unor metode eficiente de lansare a produselor în fabricaţie, de urmărire şi control calitativ al realizării programelor de producţie), îmbunătăţirea organizării muncii (adoptarea unor măsuri şi metode care să asigure reducerea volumului de muncă, folosirea raţională a acestuia, precum: cooperarea în producţie, organizarea locurilor de producţie, normarea muncii, condiţii optime sub raportul tehnicii securităţii muncii).
  • pregătirea şi perfecţionarea resurselor umane – Valenţele pregătirii se manifestă concomitent, cumulat şi propagat, pe termen lung şi pe mai multe planuri. În primul rând prin ridicarea nivelului de cultură şi cunoaştere a populaţiei, a pregătirii ei tehnico-profesionale în corelaţie cu nevoile de muncă ale sistemului de economie şi cu aptitudinile resurselor umane ale societăţii. Formarea profesională şi perfecţionarea continuă, a acesteia, reprezintă principala cale de autovalorificare şi dezvoltare a factorului uman, de valorificare superioară a potenţialităţilor creative şi anticipative ale omului. De aceasta depinde receptivitatea şi viteza de adaptare la nou, reintegarea rapidă a resurselor umane în alte activităţi utile societăţii. Tot el condiţionează ritmul, proporţiile şi eficienţa creativităţii tehnico-ştiinţifice.
  • cointeresarea materială a muncii – condiţionează veniturile populaţiei de rezultatele lor în muncă. În această direcţie, o importanţă deosebită o are aplicarea unui sistem de repartiţie care, pe de o parte, să determine cât mai corect mărimea salariului fiecărui lucrător, adică ceea ce i se cuvine după munca depusă şi, pe de altă parte, să asigure un sistem de norme de muncă în pas cu progresul, prin care să se stabilească aportul fiecăruia la activitatea socială. Orice neglijare în acest domeniu se reflectă nefavorabil, mai devreme sau mai târziu, în sensul unei insuficiente cointeresări, atunci când veniturile nu cresc corespunzător muncii depuse ca şi în cazul însuşirii unor venituri mai mari decât activitatea desfăşurată, atrăgând după sine nerespectarea unei corelaţii economice fundamentale, anume accea dintre creşterea productivităţii muncii şi creşterea salariului.



Free WebSites Counters


Visit Counter

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s